Cum a primit stăpâna unui câine din București amendă de 1.000 de euro. „A fost avertizată”

Cum a primit stăpâna unui câine din București amendă de 1.000 de euro. „A fost avertizată”
Publicat: 13/05/2022, 13:38

Deținătoarea unui câine de rasă comună din Capitală a fost sancționată contravențional de polițiștii locali din București cu amendă de 5.000 de lei (1.000 de euro). Ce lege a încălcat femeia, potrivit polițiștilor locali.

„D.G., în vârstă de 42 de ani, locuiește la curte, într-un imobil din sectorul 3 al Capitalei. De ceva vreme, femeia crește un câine de rasă comună (maidanez – n.r.) pe care nu l-a microcipat și nu l-a înregistrat în Registrul de Evidenţă al Câinilor cu Stăpân. Nu i-a făcut nici carnet de sănătate. Aceste nereguli – obligații prevăzute de OUG 155/2001 în sarcina deținătorilor de animale de companie – au fost constatate, prima dată, de polițiștii locali ai D.G.P.L.C.M.B. la mijlocul lunii martie, tocmai în cadrul unor acțiuni de informare cu privire la îndatoririle legale ce revin posesorilor de câini și pisici”,  se arată într-un comunicat al Poliției Locale București.

Autospecială a Poliției Locale Sector 3 (FOTO: Facebook)

Potrivit sursei citate, în martie, deținătoarea patrupedului a fost sancționată contravențional cu avertisment și i s-a pus în vedere ca, într-un termen rezonabil, să intre în legalitate.

„Pe un ton răstit, proprietara animalului le-a spus polițiștilor locali că la ea în curte face ce dorește”

„Zilele trecute, agenții Poliției Locale a Municipiului București au revenit pentru verificări și au constatat că nici una dintre obligațiile legale nu fusese îndeplinită. Mai mult, pe un ton răstit, proprietara animalului le-a spus polițiștilor locali că la ea în curte face ce dorește, nu ce spune legea. În aceste condiții, pentru încălcarea art. 8 alin. 4 din Ordonanța de Urgență 155/2001 – ce prevede obligativitatea microcipării câinilor de rasă comună – D.G. a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei. Pentru că a refuzat să semneze procesul verbal, acesta îi va fi comunicat prin poștă”, mai transmite Poliția Locală.

Sursa citată mai arată că proprietarii sau deținătorii de câini, persoane fizice sau persoane juridice, au obligația identificării acestora prin microcipare sau prin alt mijloc de identificare stabilit de către Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. Nerespectarea acestei obligații constituie contravenție și se sancționează au amendă de la 5.000 la 10.000 de lei.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal